Suculentele sunt plantele care, din punctul de vedere al udatului, ne stresseza foarte putin. Cele mai multe dintre ele, provenite din zone cu climat secetos, suporta perioade lungi de seceta, ba chiar si unele plante care au ca spatiu de origine zonele cu clima temperata din emisfera nordica (sedumul, de exemplu) au suficiente rezerve de apa pentru a ramane in viata multa vreme, fara a fi udate. La modul foarte general vorbind, exista cateva reguli care ar trebui respectate atunci cand este vorba de udarea suculentelor:
Acestea ar fi principiile si regulile generale. Ce nuantari ar putea fi facute? Exista, totusi, plante din familia Didieraceaelor, Agavaceaelor (Yucca), Apocynaceaelor (Adenium, Pachypodium), Asclepidaceaelor (Hoya), Bromeliaceaelor (Bromelia, Tillandsia, Bilbergia), Crasulaceaelor (majoritatea speciilor genului Kalanchoe), Pedaliaceaelor (Uncarina) si Euphorbiaceaelor (Monadenium si foarte multe plante din genul Euphorbia) care nu rezista la temperaturi mai mici de 12-15 grade sau nu se simt in largul lor la temperaturi atat de mici. Acestea vor fi udate si iarna, dar cantitatea de apa va fi mai redusa decat vara, respectandu-se regula nu se uda decat atunci cand pamantul este uscat. Plantele de aer (unele specii de Tillandsia) vor caldura, mediu umed, aer si multa lumina. Ele vor fi udate prin pulverizare. Unele aizoaceae (Conophytum, Mitrophyllum, Fenestraria, etc) au ca perioada de repaus lunile de vara, motiv pentru care iarna, cand sunt in vegetatie, vor fi pastrate la caldura si vor fi udate cu frecventa normala pentru o suculenta. Unele plante, la temperaturi caniculare, de obicei in iulie, eventual si in august, intra in repaus (estivare), un fel de somn, timp in care inceteaza sa mai creasca. In aceasta etapa (care poate tine 4-6 saptamani) e necesar sa se suprime udarea, chit ca practica pare paradoxala, ea este, insa, adaptata necesitatilor plantei.
AUTOR ARTICOL: Hertha
Créer un site internet gratuit avec E-monsite.com
- Signaler un contenu illicite
- Voir d'autres sites dans la catégorie Jardinage
Videos Droles
- Clips musique
- Cours création de site web